Marți, în Parlamentul European va avea lor o sesiune plenară extraordinară, începând cu ora 11:00, ora României, în care va fi dezbătut rezultatul referendumului din Regatul Unit, transmite Biroul de Informare al Parlamentului European în România printr-un comunicat de presă.
La dezbatere vor lua cuvântul lideri ai grupurilor politice, iar la finalul celor două ore consacrate acestei sesiuni se va supune la vot Rezoluția Parlamentului European referitoare la decizia de a părăsi UE în urma referendumului din Regatul Unit.
Această rezoluție consemnează că Parlamentul European „ia act de dorința cetățenilor Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană; subliniază că voința poporului trebuie să fie respectată în întregime și pe deplin, începând cu activarea imediată a articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE); subliniază faptul că acesta este un moment critic pentru UE: interesele și așteptările cetățenilor Uniunii trebuie readuse în centrul dezbaterii; proiectul european trebuie să fie relansat chiar acum”.
Acest document arată și că voința cetățenilor Regatului Unit ar trebui respectată prin aplicarea rapidă și coerentă a procedurii de retragere, dar și că negocierile în temeiul articolului 50 trebuie să înceapă imediat după comunicarea notificării oficiale și, în același timp, „atrage atenția asupra faptului că, pentru a preveni incertitudini cu efecte negative pentru toți și pentru a proteja integritatea Uniunii, notificarea menționată la articolul 50 din TUE trebuie să aibă loc imediat; prin urmare, solicită prim-ministrului Regatului Unit să notifice rezultatul referendumului Consiliului European din 28-29 iunie; această notificare va iniția procedura de retragere”.
Parlamentul European sugerează, în această rezoluție, că este nevoie de reforme care trebuie să conducă la o Uniune care să răspundă așteptărilor cetățenilo și „solicită elaborarea unei foi de parcurs pentru o Uniune mai bună, bazată pe exploatarea deplină a Tratatului de la Lisabona, care să fie completată de o revizuire a tratatului”, dar și că organismul „are intenția de a aduce modificări în organizarea sa internă, pentru a reflecta voința cetățenilor Regatului Unit de a se retrage din Uniunea Europeană”.